Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” este o instituţie cu îndelungate tradiţii în domeniul cercetării ştiinţifice.
Misiune: - studiul biodiversităţii prin cercetare bazată pe colecţii şi transferul cunoştinţelor ştiinţifice către public, urmărindu-se educarea sa concomitent cu petrecerea agreabilă a timpului liber;

- de asemenea, se urmărește răspândirea cunoştinţelor legate de patrimoniul natural naţional şi mondial, ca şi sensibilizarea publicului faţă de problemele actuale legate de protecţia mediului, a speciilor şi a habitatelor.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” este una dintre cele mai vechi instituţii de cercetare a biodiversităţii şi de educare şi culturalizare a publicului. Este în acelaşi timp şi una dintre cele mai cunoscute şi apreciate “baze de date” prin colecţiile Muzeului, unele dintre ele valori ale tezaurului mondial.

Muzeul a luat fiinţă la 3 noiembrie 1834, la iniţiativa fratelui domnitorului Alexandru Ghica, Marele Ban Mihalache Ghica, care a donat colecţii importante, incluzând monede greceşti, romane şi bizantine, colecţii de minerale, fosile, moluşte, peşti, păsări şi mamifere, precum şi opere de artă. Deşi fusese conceput ca un cabinet de istorie naturală, muzeul a căpătat un caracter de instituţie mixtă, adăpostind antichităţi, tablouri vechi şi curiozităţi naturale.

Primul director al secţiei de zoologie şi mineralogie a fost Carol Wallenstein. În timpul său muzeul a avut un caracter preponderent didactic. Carlo Ferrerati care i-a urmat la conducerea muzeului a contribuit substanţial la îmbogăţirea colecţiilor, atât prin achiziţii, cât şi prin obţinerea de donaţii din ţară şi străinătate.

Imagini din expozitia permanenta:

Functiile constiintei

• Prima si poate cea mai importanta functie a constiintei este cea cognitiva, de cunoastere a lumii si a propriului Eu. Aparitia constiintei presupune constituirea unui raport cognitiv specific subiect-obiect cu scopul precis de a cunoaste. Cunoasterea constienta permite omului sa acumuleze cunostinte premeditat, din perspectiva existentei viitoare.

•  Functia proiectiva se refera la orientarea activitatii in directia transformarii realitatii. Prin aceasta functie omul reuseste sa modifice, sa transforme obiectul in directia dorita. Datorita proiectivitatii constiintei apare o dimensiune noua in structura personalitatii umane, dimensiunea creativitatii.

• Functia anticipativa exprima tendinta omului de a face predictii in legatura cu desfasurarea evenimentelor si de a anticipa mental modificarile viitoare ale obiectului actiunii, de a planifica si programa dinainte desfasurarea actiunii. Fixarea scopului actiunii si a programului de desfasurare este un proces activ de analiza si comparatie a diferitelor alternative posibile, de stabilire a unor criterii de eficienta si optimizare, de alegere a mijloacelor eficiente de actiune.

• Functia de reglare consta in controlul pe care constiinta il exercita asupra modului de desfasurare a activitatii comportamentului, asigurandu-se eficienta optima in raport cu scopul propus. O actiune este eficienta daca rezultatul obtinut corespunde cu scopul propus anterior. Un rol reglator important il exercita mecanismele constiintei asupra dinamicii trairilor afective si trasaturilor temperamentale.

Comportamente indicatoare a unor probleme de motivatie

In afara strategiilor de ordin general ce vizeaza modificarea practicilor pedagogice, profesorul poate sa-si puna problema cum sa actioneze in mod direct asupra motivatiei unui elev. Pentru aceasta, este nevoie sa realizeze un profil motivational al elevului, printr-o evaluare a intereselor acestuia, a atractiilor si respingerilor pentru o disciplina sau alta, a perspectivelor de viitor pe care si le-a conturat, a valorii pe care o acorda activitatii de invatare.

Datele necesare realizarii acestui profil motivational se obtin prin observarea elevului in diferite contexte de invatare, printr-o discutie cu elevul sau prin aplicarea unui chestionar.
R.Ames si C.Ames au stabilit chiar o lista de comportamente care ar putea servi drept indicatori ai existentei unor probleme de motivatie.
Comportamentele indicatoare a unor probleme de motivatie sunt:

• amana cat mai mult momentul inceperii lucrului;
• are dificultati in a se decide;
• isi fixeaza scopuri greu de atins;
• alege calea cea mai facila si mai rapida pentru a indeplini o activitate;
• crede ca sansele sale de succes sunt reduse;
• refuza sa incerce sa execute o noua activitate;
• isi face munca rapid si fara a fi atent;
• abandoneaza rapid o activitate si nu incearca sa o faca si a doua oara;
• explica esecurile sale prin propria incapacitate de a face lucrurile cerute;
• pretinde ca a incercat sa lucreze dar nu a iesit nimic.

Strategii de stimulare a motivatiei elevilor

Controlul si dirijarea sistemului motivational specific activitatilor de invatare reprezinta una dintre cele mai dificile sarcini ale muncii profesorului.
Rolland Viau ofera si el o serie de sugestii pentru ca activitatile de predare sa fie motivante si sa-i intereseze pe elevi, dar procedeaza intr-un mod mai analitic, considerand ca profesorul trebuie sa gandeasca strategiile de predare in functie de cunostintele pe care trebuie sa le transmita elevilor, cunostinte declarative si procedurale.
Pentru predarea cunostintelor declarative, privite in general de elevi ca un ansamblu de informatii teoretice si abstracte care trebuie invatate pe de rost, Viau formuleaza urmatoarele cerinte:

• incepeti predarea printr-o anecdota, o istorioara insolita legata de teoria ce urmeaza a fi predata sau o problema de solutionat;
• chestionati elevii asupra cunostintelor lor anterioare in legatura cu fenomenul ori teoria ce urmeaza a fi explicate;
• prezentati planul cursului sub forma de intrebari;
• organizati cunostintele sub forma de scheme care permit evidentierea legaturilor dintre concepte;
• dati exemple care sa ii intereseze pe elevi;
• utilizati analogiile.

In ceea ce priveste cunostintele procedurale, Viau recomanda ca profesorii sa-i obisnuiasca pe elevi sa constientizeze pasii ce trebuie parcursi in rezolvarea unei probleme, indiferent de domeniul din care este ea.

Profesorul poate servi, el insusi, ca model recurgand la protocolul gandirii cu voce tare pentru ca elevii sa observe modul in care se identifica tipul de problema, se emit ipoteze cu privire la strategiile de rezolvare, se alege o anumita strategie etc.